Scumpire istorică a medicamentelor. Prețurile au CRESCUT cu peste 20% în luna august

Scumpire istorică a medicamentelor. Prețurile au CRESCUT cu peste 20% în luna august
Publicat: 14/09/2023, 13:12

Medicamentele s-au scumpit cu peste 20%, în prima lună după corecția Canamed, procent neatins de decenii. De la 1 august, a intrat în vigoare corecţia preţurilor din Catalogului naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed). Catalogul include peste 6.200 de medicamente. În cele mai multe cazuri, prețurile au crescut în rândul medicamentelor ieftine pentru care s-a aprobat o indexare suplimentară de cel mult 14%.

Conform Institutului Național de Statistică (INS), prețurile au crescut cu peste 20% în luna august, în medie, faţă de luna precedentă şi cu 15,06% faţă de august 2022.

Un nivel de creştere a preţurilor medicamentelor cu 20% nu a mai fost atins de mai bine de două decenii

În anul 2010, prețurile medicamentelor au înregistrat o creștere semnificativă de 7.86% față de anul anterior.

Care este cauza scumpirii medicamentelor

La corecţia Canamed din acest an, s-au aplicat prevederile ordinului ministrului Sănătăţii nr. 1.346/2023.

Actul normativ prevede că, în cadrul procesului de corecţie a preţurilor din Canamed din 2023, „preţurile de producător maximale ale medicamentelor care urmează să fie aprobate şi care au o valoare mai mică de 25 lei pot fi indexate cu 14%, iar cele cu o valoare cuprinsă în intervalul 25 lei – 49,99 lei pot fi indexate cu 7%”.

Măsura a fost aprobată după ce reprezentanţii producătorilor de medicamente din România au solicitat autorităţilor măsuri urgente din cauza creşterii preţurilor materiilor prime şi materiale necesare în industria farmaceutică.

CITEȘTE ȘI:

AVERTISMENT din partea medicilor. Ce se întâmplă atunci când mâncăm prea mult sau când luăm antibiotice „după ureche”

Drogurile din farmacie! Șoferul care a omorât doi tineri în 2 mai avea în mașină pastile extrem de puternice

Statele Unite au aprobat PRIMA pastilă pentru depresia postpartum / Aproximativ una din opt femei care au născut prezintă simptome ale bolii

Aspartamul, oficial pe lista substanțelor „posibil cancerigene”. Medic toxicolog: „E bine să diversificăm tipul îndulcitorilor” – DECLARAȚII EXCLUSIVE

„Nu mă simțeam bine și m-am dus la spital” – Experiența unui pacient cu un diagnostic grav

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
S-a dat interdicție în România. Este ilegal în sate și în orașele mici. Legea e...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×